Ascultarea este mai mare decât postul şi rugăciunea

” Un preot oarecare, ce venise din insula Cipru, ne-a spus nouă un lucru, în acest fel, zicând: „O femeie se îndeletnicea cu descântece şi vrăji şi o rugase cineva ca să-i facă lui o vrajă pentru altul, ca să-l tragă pe acela la a lui voie. Deci, femeia aceea, ce se îndeletnicea cu răutăti, a trimis indată la dânsul doi demoni, vrând să-i facă pe voie. Dar acei spurcati demoni, ducându-se, s-au întors fără de nici o ispravă. Şi, întrebându-i cea care îi trimisese spre acea răutate, demonii i-au spus ei pricina, zicând: Noi, aflându-l pe acela sub canon, n-am îndrăznit nici a ne apropia de el. Că se mărturisise acela la preotul cel mai sus-zis, şi, de la dânsul, canon luase, precum poruncesc dumnezeieştile rânduieli.” (Proloage)

Despre duhovnic-pdf